Chiftele de rosii – tomatokeftedes

Cred ca daca ar fi sa fac un clasament, reteta de fata e prima in topul meu, si imi aminteste de insulele din Marea Egee – cat astept sa putem calatori din nou..

Portii

5

Despre Elafonissos

Am mancat pentru prima data chifetele acestea in insula Elafonissos si am ramas impresionati pana in punctul in care mergeam zilnic la aceeasi taverna pentru aceste delicioase chiftele.

Pentru reteta de fata m-am insiprat din reteta lui Argiro si recunosc ca a fost cea mai buna alegere.

Ingrediente

  • 5 rosii moi – 850g
  • 1 ceasca kefalotiri razuit / sau cas tare gen parmezan
  • 2 cepe mici rosii
  • 2 fire ceapa verde
  • sare, piper, oregano, cimbru, busuioc proaspat
  • 1 ou
  • 6 linguri de faina
  • 1/2 lingurita praf de copt
  • ulei pentru prajit

Pasi

1

In apa fiarta, puneti rosiile pentru 1-2 minute pana incepe sa crape pielita, culegeti rosiile individual pe furculita impungand cotorul si cu un cutit curatati rosiile de coaja. Atentie, arde!

2

Taiati cubulete rosiile si ceapa uscata marunt. Feliati marunt ceapa verde. Puneti intr-un bol aceste 3 ingrediente.

3

Amestecati bine si lasati la macerat pentru 10 minute compozitia. Acidul din rosii va inmuia ceapa si va ajuta ca aceasta sa se gateasca usor, altfel poate fi neplacuta in rezultatul final.

 4

La rosiile cu ceapa, adaugati sare, piper, branza razuita, oul, busuioc, oregano si cimbru, faina, praful de copt si amestecati bine. Rezultatul va fi un amestec moale ce curge, precum la clatite, nu va descurajati, asa trebuie sa fie.

5

Cu o lingura luati din compozitie si plasati compozitia intr-un loc, nu e nevoie sa aplatizati compozitia. Se formeaza singure chiftelele.

6

Prajiti chiftelele si cu 2 spatule intoarceti-le, culegeti-le cand au prins culoare pe ambele parti. Serviti chiftelele in urmatoarele 3 ore, vor fi delicioase.

Nu framantati compozitia, doar amestecati cu lingura usor.

Nu spargeti bucatile de rosii, rezultatul final are bucati rumene si zemoase – un deliciu!

Prajiti delicat chiftelele, doar in ulei incins si culegeti pe prosop de hartie, trebuie sugativat excesul de ulei.

Distribuie